Mixture of ART
Despre Alamo Race Track am aflat ascultand un post de radio din nisa autohtona. Era in difuzare Chocolate Years, indeajuns de ciudata cat sa ma faca sa vreau mai mult.
Am intrat apoi in posesia celui mai recent album al lor, BlackcatJohnBrown – o adunatura de clape, chitari, percutii, si voci care de care mai neobisnuite, corelate dand nastere unui sound destul de original. La a doua ascultare am ajuns sa recunosc unele influente de la Arcade Fire, Interpol pe alocuri, si chiar asemanari cu mai recentul The Good, The Bad & The Queen. Partea vocala te duce cu gandul la Radiohead si, implicit, la The Eraser-ul lui Thom Yorke. Inflexiuni in stilul lui Paul Banks pot fi simtite pe Breaker – Breaker 1-2, piesa 10, insa doar pentru a fi inlocuite la pozitia 11 -The Open Sea- de ritmul lui Win Butler, vocalul Arcade Fire. Incheierea se face printr-un mic Damon Albarn, tratand lent mai sus mentionatii chocolate years.
Placut este ca, in ciuda tuturor asemanarilor cu granzi, trupa reuseste sa isi creeze un alternativ propriu, capabil sa atraga atentia prin valentele sale, si nu ale “muzelor”.
Olandezi la origine, Alamo Race Track au in momentul asta doua albume pe piata : Birds At Home din 2003 (material ce in 2005 a beneficiat si de lansarea in Franta, aducandu-le membrilor formatiei mai multa atentie decat primeau acasa, in Amsterdam) si BlackcatJohnBrown, din care numai clipul primului single, omonim, a fost vizualizat pe internet de peste 170.000 de persoane in decursul a doua saptamani de la aparitie.
Mai multe detalii pe
www.alamoracetrack.com
www.myspace.com/alamoracetrack
Spre ascultare propun The Killing, piesa cu trimitere directa la filmul din 1956 al lui Stanley Kubrick. Asta in caz ca mai era nevoie de inca un nume mare in jurul trupei.
