16 – (We are) Performance – Surrender

Andrei, 30 Septembrie 2007, 10:34 pm
În categoria cathartic media.

(We are) Performance

Trupa Performance se cheamă acum, probabil din cauza numelui prea generic, (We are) Performance, iar de “Surrender”, o melodie dance care îmi aduce aminte de The Knife, am dat într-un top NME de prin 2006. S-a terminat şi luna aceasta şi nu pot să spun decât că mă bucur că blogul progresează.

Performance – Surrender

15 – The Metros – Black Leather

Andrei, 30 Septembrie 2007, 3:28 pm
În categoria Altele.

Am găsit acest mp3 probabil pe un blog şi nu ştiu absolut nimic despre formaţia Metros, în afară de suspiciunea că ar fi aceea care are pagina pe www.myspace.com/themetrosband. Cum de multe ori muzica spune mult mai mult decât cuvintele şi majoritatea timpului muzica are şi cuvinte, care o ajută şi mai mult, vă recomand să ascultaţi această melodie fără să puneţi prea multe întrebări.

The Metros – Black Leather

14 – Jakobinarina – I Got a Date (with the Television)

Andrei, 29 Septembrie 2007, 11:14 pm
În categoria cathartic media.

Jakobinarina

Cum 1 octombrie e foarte aproape, ar cam trebui să termin de scris desrpe mp3-urile pe care intenţionam să le pun luna aceasta, dar, se întâmplă să fiu din nou într-un cămin, altul decât cel de anul trecut şi aproape sigur ultimul, în formula ideală, daca citeşte cineva asta şi se prinde despre ce e vorba (adică Marian), în dilema de a scrie despre nesfârşitele mele căutări ale dragostei adevărate, a unui rotopercutor şi al unui burghiu de 8 pentru metal sau doar despre frumosul orăşel islandez Hafnarfjörður, locul de unde se trage formaţia de azi, Jakobinarina.

Oboseala acumulată în ultimele zile nu-mi permite însă să scriu ceva coerent şi bine documentat, aşa că o sa scriu doar că aceşti tineri islandezi cântă indie-punk cu destul de mult succes şi destul de multă atitudine.

Jakobinarina – I Got a Date (with the Television)

13 – Bat for Lashes – The Horse and I

Andrei, 28 Septembrie 2007, 11:33 pm
În categoria cathartic media.

Bat for Lashes

Natasha Khan, adică principalul om din spatele proiectului Bat for Lashes, e fiica unui fost antrenor al naţionalei pakistaneze de squash, dar asta nu are nicio relevanţă, în timp ce faptul că era favorita caselor de pariuri pentru câştigarea premiului Mercury de anul acesta, pentru albumul de debut de anul trecut, “Fur and Gold”, are, premiul mergând însă la Klaxons. Muzica ei a fost adesea comparată cu artişti ca Bjork, Thom Yorke, Tori Amos sau Kate Bush, iar “Horse and I”, nu ştiu de ce, îmi aduce un pic aminte de Final Fantasy.

Bat for Lashes – The Horse and I

Cumpără

12 – Gallows – Orchestra of Wolves

Andrei, 27 Septembrie 2007, 9:49 pm
În categoria cathartic media.

Gallows

Trebuie să recunosc că acum vreo 6 ani, pe când eram în liceu, pe lângă rock-ul alternativ standard, ascultam destule formaţii mai hardcore (Deftones, System of a Down, Slipknot, Implant Pentru Refuz), dar de atunci, în loc să trec spre death/black, cum au făcut-o unii, m-am mai liniştit un pic şi am virat serios spre indie. “Orchestra of Wolves” îmi aduce un pic aminte de acea perioadă, deşi Gallows se îndreaptă mai mult spre hardcore punk şi nu prea are vreo legătură cu formaţiile menţionate mai sus.

Gallows e pe engleză cuvântul care defineşte cadrul de lemn folosit pentru spânzurare, varianta simplă, diferită “scafold” (eşafod), care pe lângă faptul că avea trapă, a fost un adevărat progres tehnologic, cauza morţii victimei schimbându-se de la ştrangulare la ruperea gâtului. Formaţia Gallows a fost remarcată de nişte oameni de la Bad Religion, primul album apărând la label-ul chitaristului de la Bad Religion, Gallows obţinând după aceea un contract cu vreo 6 zero-uri cu Warner Bros, deşi vocalistul a afirmat că el e de fapt tatoo-artist şi că muzica e doar un hobby pentru el, că a părăsit formaţia de vreo patru ori înainte de a semna cu Warner şi că nu dă mai mult de 5 ani formaţiei.

Gallows – Orchestra of Wolves

Cumpără

11 – Silversun Pickups – Lazy Eye

Andrei, 26 Septembrie 2007, 11:18 pm
În categoria cathartic media.

Silversun Pickups

Silversun Pickups e o formaţie ai cărei membri i-au pus numele după o băutură alcoolică pe care o găseau la boutique-ul de pe colţ şi este o formaţie care s-a afirmat pe scena Silver Lake din Los Angeles, acesteia fiindu-i asociate şi alţi artişti printre care cei mai notabili sunt Elliott Smith şi Rilo Kiley.

Ca sound, au fost deseori comparaţi cu Smashing Pumpkins, mai ales datorită faptului că suprapun o grămadă de track-uri de chitară, în timp ce ei şi-au autodeclarat influenţele ca fiind trupe ca My Bloody Valentine, Velvet Underground, Sonic Youth, Elliott Smith sau Modest Mouse.

Nu ştiu cum am găsit “Lazy Eye”, dar la un moment dat s-a nimerit să fie într-un folder care se cheama Shortlist la mine pe calculator, împreună cu alte vreo 50 de piese, dar mi-a atras atenţia şi am pus-o pe blog. După aceea am aflat că a apărut în nu ştiu ce episod de “The OC”.

Silversun Pickups – Lazy Eye

Cumpără

Weeds – 3×07 – He Taught Me How to Drive By

Andrei, 26 Septembrie 2007, 10:37 pm
În categoria Recenzii, Recenzii seriale.

U-Turn în cadă

Mai mult »

10 – Nizlopi – JCB

Andrei, 25 Septembrie 2007, 11:13 pm
În categoria cathartic media.

JCB

De săptămâni bune oraşul Suceava e un imens şantier, datorită lucrărilor de schimbare a ţevilor, în timp ce drumul de la Gura Humorului la Vatra Dornei e un şantier la fel de mare, din cauza lucrărilor de lărgire a drumului. Ce relevanţă are asta? v-aţi putea întreba… Păi în timp ce ocoleam gropile sau aşteptam la semafoare şi bariere, iar, în afara cerşetorilor care vor rămâne fără loc de desfăşurare după terminarea drumului, am văzut o grămadă de excavatoare şi alte utilaje galbene cu negru, care aparţin firmei britanice JCB şi care m-au făcut să îmi amintesc de un single al unei formaţii cu nume ciudat, Nizlopi, care a ajuns la relansarea sa numărul 1 în Marea Britanie acum aproape doi ani.

Cei doi de la Nizlopi au făcut ceea ce aş face şi eu, adică şi-au botezat formaţia după numele unei colege unguroaice de liceu de care vocalistul se îndrăgostise la un moment dat. “JCB” e de departe cea mai de succes melodie a lor, melodie în care e vorba despre dislexia vocalistului atunci când era elev, de faptul că lua bătaie de la băieţii mai mari, dar că era fericit şi se simţea foarte şmecher atunci când mergea în JCB-ul pe care lucra tatăl său. Cu versuri un pic cam naive şi chiar idioate pe alocuri, deşi poate asta a fost intenţia, de a scrie nişte versuri care le-ar putea compune şi un elev de clasa a 5a, deşi e cam ciudat, să nu zic penibil, ca un bărbat de vreo 20 şi ceva de ani să le cânte, JCB e o melodie emoţionantă în care se pot indentifica mulţi care erau consideraţi ciudaţi sau tocilari la şcoală.

Nizlopi – JCB

Cumpără

Californication – 1×07 – Girls, Interrupted

Andrei, 25 Septembrie 2007, 9:30 pm
În categoria Recenzii, Recenzii seriale.

Hank, Karen şi casa

Mai mult »

Prison Break – 3×02 – Fire/Water

Andrei, 25 Septembrie 2007, 1:06 pm
În categoria Recenzii, Recenzii seriale.

Michael Scofield

Mai mult »

Pagina 1 din 612345»...Ultima »