
Zilele astea am fost cam ocupat cu pregătitul plecării prin Finlanda, instalat de Windowsuri şi mers prin cluburi clujene, unde am dansat, printre altele, pe Arctic Monkeys, The Strokes sau Franz Ferdinand (da, e vorba de Zvon/Fire). Pentru cei ce aşteptau cu sufletul la gură recenziile mele, mai urmează încă 5. De asemenea, am impresia că azi e ultima zi din prima etapă de vot, aşa că votaţi şi voi ceva, de preferinţă cathartic media.
16. Monden.info
Despre ce fel de muzică e: E despre muzică la fel cum Ştirile ProTV din Sport sunt despre sport, sau gsp.ro e site de sport. Atunci când e despre muzică, se ocupă de pop din ăla scârbos gen Marius Moga sau Mariah Carey.
Ce fel conţinut are: Ştiri mondene, câteodată clipuri, în caz că ştirile sunt despre vedete pop.
E mai bun decât mine? Ca blog de muzică, aş zice că nu.
Îmi place? Nu, pentru simplul fapt că urăsc oamenii pe care îi interesează mondenităţile, care urmăresc orice mişcare a “vedetelor” şi care ar citi Libertatea de plăcere.
Impresie generală: Un blog monden bun, nu înţeleg ce caută în categoria “Cel mai bun blog de muzică”.
17. Stere.O
Despre ce fel de muzică e: Rock. Alternativ, indie etc.
Ce fel conţinut are: Articole şi recenzii despre muzică, film, evenimente etc., muzica venind tot via Youtube.
E mai bun decât mine? S-ar putea să da. Stere scrie mult mai bine şi mai închegat decât mine.
Îmi place? Da.
Impresie generală: Un blog foarte bun, despre muzică în general, cu articole bine scrise şi recenzii bune.
18. 3SE Fan
Despre ce fel de muzică e: 3SE. Pentru cei norocoşi, care nu ştiu ce înseamnă, 3SE e 3rei Sud Est, una din primele formaţii de “dance” din ţară care încă nu şi-au dat seama că sunt penibili, au mai evoluat un pic şi încă mai cântă.
Ce fel conţinut are: Ştiri şi articole despre 3SE.
E mai bun decât mine? Nu. E despre 3SE.
Îmi place? Deloc. E despre 3SE.
Impresie generală: Cât de distrus poţi să fii dacă eşti băiat, ai vreo 20 şi ceva de ani, îşi place mult 3rei Sud Est şi te lauzi cu asta? Cât de distrusă trebuie să fii dacă eşti fată, ai peste 16 ani şi 3rei Sud Est încă mai sunt “idolii” tăi? Întrebări la care nu mă chinui să răspund, deoarece puteţi vizita direct Echipa.
19. cathartic media
Despre ce fel de muzică e: Indie şi alternative.
Ce fel conţinut are: Mp3-uri, multe mp3-uri, cu descrieri de multe ori cam succinte, câteva recenzii despre muzică, film sau TV, câteva anunţuri de evenimente.
E mai bun decât mine? E într-o continuă şi nesfârşită luptă de a mă întrece.
Îmi place? Da. Deşi e mult loc de mai bine.
Impresie generală: Mp3 blog despre indie şi alternativ, probabil unul dintre primele de gen de la noi, dacă asta îl ajută cu ceva, nu se remarcă printr-o calitate prea mare a textelor (mă refer la cele scrise de Andrei), dar oferă multă muzică, destul de variată şi e scris cu destulă pasiune.
20. The DuuM
Despre ce fel de muzică e: Black metal, death metal, doom, grind şi alte treburi grele.
Ce fel conţinut are: Scris într-un stil personal, are mai mult recenzii de concerte, de formaţii/albume, cât şi posturi personale, muzica venind tot de pe Youtube.
E mai bun decât mine? E din altă categorie, de aceea spun că e discutabil dacă e mai bun sau nu.
Îmi place? Da. Deşi nu îmi place deloc muzica pe care o promovează, stilul în care este scris îl face interesant.
Impresie generală: Scris de către un pletos român care locuieşte prin Madrid, merge la concerte pe acolo şi scrie despre ele, The DuuM e un blog interesant, chiar dacă aş prefera, cred, să ascult Morandi, decât muzica prezentată acolo.
Later edit: Google AdSense e chiar ironic cu minunata echipă de pe 3SE Fan:
