Nu, nu e cover după The Raconteurs, ci e o piesă a formaţiei New-York-eze de post-rock/electronică Mice Parade, formaţie condusă de un anume percuţionist, Adam Pierce, al cărui nume anagramat dă numele formaţiei. De obicei, prefer să pun melodiile instrumentale sau post-rock pe la sfârşitul lunii, iar această piesă nu face excepţie. Şi uite aşa a mai trecut o lună de cathartic media şi am mai scris un post plin de banalităţi. Noroc de muzică…
Voi scrie ceva pe aici, dar mai târziu. Acum e mai târziu, aşa că ar fi cazul să scriu ceva pe aici. John Vanderslice a fost membru într-o formaţie pe nume mk Ultra, lucru care nu spune prea mult despre el. În 2000 a lansat un cântec cu titlul “Bill Gates Must Die”, cântec care, cum era şi normal, i-a adus oarece notorietate, datorită şi asemănării cd-ului cu un cd cu Windows. “White Dove” e o piesă care a stat vreo 3-4 luni în directoarele de shortlist pentru selecţia lunară şi nu ştiu de ce, pentru că mi se pare o piesă bună.
Someone Still Loves You Boris Yeltsin e o formaţie de indie-pop din Missouri, care are probabil o fixaţie pentru fostul lider rus. Fiind proclamaţi ca viitorii The Shins, ei nu au reuşit să aibă succesul celor din urmă, nici al lui Boris Yeltsin, de altfel, dar au scris destule melodii pop foarte sensibile şi speciale, cum ar fi şi “House Fire”, melodie despre o relaţie pe cale de a se destrăma, de pe albumul lor de debut din 2005, versul cu “I still find you dashing” emoţionându-mă de fiecare dată.
Rămânem în aceeaşi tentă de electro şi tot în New York, pentru o altă melodie excelentă, “Kids” de la MGMT (pe vechiul nume, The Management), un duo care s-a cunocut la facultate, a exprimentat noise rock şi electronică, până a ajuns la ceea ce e descris în Spin Magazine ca “their current brand of shape-shifting psychedelic pop”.
MGMT – Kids Sony/BMG România nu mă lasă să pun link-uri spre mp3-uri
Dar mă lasă să fac streaming:
Get Flash to see this player.
Una dintre cele mai intresante melodii din această lună vine de la Santi White, pe numele de scenă Santogold. Până a avea o carieră solo, Santogold a lucrat în departamentul A&R la Epic Records, apoi a produs un album R&B pentru o anume Res şi a cântat într-o formaţie de punk/ska pe nume Stiffed, având timp să facă şi un cover la The Jam pe albumul lui Mark Ronson. Albumul de debut, pe nume tot Santogold, urmează să apară în câteva zile, Santogold reuşind să amestece elecro, dub, pop şi rock cu rezultate foarte bune, unul dintre acestea fiind “L.E.S. Artistes”, primul single de pe album. În concluzie, nu e greu de anticipat că Santogold va ajunge un nume mare sau măcar respectat şi în mainstream.
În primul rând, catharetic media vă urează un Paşte fericit! sau ce a mai rămas din el. În al doilea rând, M83 este proiectul de muzică electronică a francezului Anthony Gonzalez, proiect care combină electro cu shoegaze şi elemente rock. “Saturdays = Youth” e ultimul album M83, apărut în această lună, având puternice influenţe de synth-pop optzecist şi o preocupare mai mare decât până pentru structura melodiilor. “Graveyard Girl” e un single apărut tot luna aceasta.
The Courteeners e o formaţie din Manchester care, atunci când nu se sprijină de ziduri, cântă într-o tradiţie pur britanică gen The Liberteens şi toate influenţele lor. Primul lor turneu în care au fost cap de afiş a avut peste concerte sold-out, iar NME i-a pus pe copertă cu titlul: “The New Manc Messiahs?”. Albumul de debut, “St. Jude”, lansat în această lună, a fost produs de Steven Street (am mai scris de el pe blog, a produs, printre altele, albume de la The Smiths, Blur şi, mai nou, Kaizer Chiefs şi Babyshambles).
În altă ordine de idei, ieri am aflat că o să mai stau vreo 2 luni prin Finlanda, datorită unui contract cu universitatea, ceea ce înseamnă că voi reveni la începutul lui septembrie, deci voi pierde evenimente ca Stufstock 6, dar voi fi prezent la altele ca Ilosaarirock 38.
Envy & Other Sins e o trupă destul de cunoscută în Marea Britanie şi asta datorită unui concurs televizat între formaţii fără case de discuri, mobileAct unsigned, concurs pe care l-au câştigat, ceea ce le-a adus un contract de un milion de lire, un album şi două single-uri cu A&M/Polydor. “Almost Certainly Elsewhere” e o melodie care îmi aduce aminte de British Invasion şi muzica anilor ‘60.
65daysofstatic e o trupă din Sheffield (Hi, Elz! 
) care cântă math-rock instrumental sau un fel post-rock. Concertele frecvente şi plăcerea de a cânta live le-a adus o oarecare notorietatea şi admiraţia revistelor şi webzine-urilor britanice. Discografia lor cuprinde 3 albume, această melodie cu titlu foarte lung aparţiând celui de-al treilea.
65daysofstatic – The Distant and Mechanised Glow of Eastern European Dance Parties
Black Lips e o trupă din Atlanta care şi-a câştigat prin multă muncă şi show-uri care includ vomitat, urinat, pupat între membri, artificii şi o găină, reputaţia de formaţie sărită de pe fix. Ei îşi descriu melanjul de punk, blues, rock, doo-wop şi country ca fiind flower punk, au vreo 4 albume la activ, iar “O Katrina!” e de pe ultimul lor album, conţinând aluzia fină că o fată pe nume Katrina e din New Orleans.
