Foto: Chris Strong

În general, îmi place să termin selecţia dintr-o lună cu o melodie post-rock sau cu ceva mai liniştit sau lent. Luna asta nu face excepţie, dând preste The Appleseed Cast, o formaţie din Kansas care a început cu un heavy emo (ce-mi place cum sună asta, parca aduce a heavy metal), dar între timp s-a orientat spre post-rock. Cum nu am auzi melodiile lor heavy emo, nu pot să mă pronunţ cu exactitate, dar cred că au făcut o alegere bună.

The Appleseed Cast – As the Little Things Go

Când este o cursă întinsă pentru tine în fiecare colţ al oraşului, îţi dai seama că singura ta cale e sub pământ. Când este o cursă întinsă pentru tine în fiecare colţ al camerei, îţi dai seama că singura ta ieşire e prin acoperiş. Când pleci aiurea prin Finlanda şi avionul are întârziere, aproape crezi că e o cursă întinsă pentru tine în fiecare colţ al aeroportului din Helsinki, îţi dai seama că singurul drum spre terminal e cel care înconjoară tot aeroportul şi nu e nici pe sub pământ şi nici prin acoperiş. Aşa că fugi. Eventual mai dai peste un finlandez din când în când. Eventual te mai gândeşti că întotdeauna e aiurea să te muţi dintr-un loc în altul, să laşi nişte oameni într-un loc şi să reîntâlneşti pe alţii în alt loc, deşi de data asta nu durează mult. Ţi-e dor de ai tăi, de amicii tăi, de serile de prin Kaze/Taverna/Hand, mai puţin buturugile de acolo, de concertul IPR, de cum săreai pe “Kids” sau pe “Common People”, că aia nu se cheamă dansat şi chiar nu îţi pasă, de Mădălin (sau Ciprian?), care punea “Kids” când vă vedea, de biroul de la facultate, în care unele persoane de care nu ţi-e deloc dor intrau fără să bată la uşă şi de o grămadă de alte chestii pe care nu trebuie să le enumeri că deja ai scris prea mult.

De Gogol Bordello am amintit un pic atunci când am scris despre superbul “Everything is Illuminated”, solistul Eugene Hutz fiind unul dintre protagoniştii filmului, formaţia având un sound gypsy-punk unic şi un farmec aparte, urmând să revină a treia (sau patra?) oară în România, de data asta pe 17 iunie la Arenele Romane. “Through the Roof ‘n’ Underground” apare pe coloana sonoră al altui film superb, “Wristcutters: A Love Story”, film în care de data asta nu joacă Hutz, dar care are un personaj inspirat de el şi îi sunt recunoscător cui mi-a recomandat filmul că mi-a adus aminte şi de Gogol Bordello.

Gogol Bordello – Through the Roof ‘n’ Underground

În momentul în care o să apară acest articol, eu o să fiu deja în drum spre Finlanda, de data asta pe traseul tren/avion/avion, urmând să pierd vremea pe acolo vreo 2 luni. Întâmplător, mă duc într-un oraş cu acelaşi nume cu cel al formaţiei, nume care pe finlandeză ar însemna “gura râului”. Numele formaţiei vine însă de la numele de familie a celor 3 membri, doi dintre ei fiind fraţi, mai multe despre ei scriind Vlad Stoian acum câteva luni în Sunete, ei cântând o muzică destul de atipică pentru Finlanda, un indie rock/shoegaze în stilul My Bloody Valentine şi Jesus and Mary Chain.

Joensuu 1685 – Kill/Shot/Love

O’Death e o trupă americană cu puternice influenţe sudiste, care se văd atât în muzica lor, amsetec de folk, bluegrass, country, punk, jazz şi câteodată metal, cât şi în felul cum se îmbracă şi arată. Numele lor e luat din titlul unui cântec folk vechi (îl ştiţi sigur din O, Brother, Where Art Thou?) şi sunt renumiţi pentru pasiunea lor şi show-urile live haotice, “Angeline” fiind o melodie care îmi place mult, de pe ultimul lor album “Broken Hymns, Limbs and Skin”.

O’Death – Angeline

Cum englezoaica de origine Sri-Lank-iană (tamil) M.I.A. (Mathangi “Maya” Arulpragasam) e suficient de cunoscută, mai ales şi după prezenţa ei pe coloana sonoră la “Slumdog Millionaire”, vroiam să scriu despre ea atunci când nu prea mai am piese de pus pe blog, ceea ce e cazul acum. Amestecul ei de dancehall, electro, jungle, hip-hop şi world music nu m-a atras în mod special de la început, dar unele piese de la ea îmi plac foarte mult, cum ar fi şi “Paper Planes”, care e construită în jurul unui sample de la The Clash.

M.I.A. – Paper Planes

What Made Milwaukee Famous e o formaţie foarte activă pe scena din Austin, Texas, cât şi la festivalurile din zonă, ca de exemplu SXSW sau Lollapalooza, aflându-se destul de des pe liste cu formaţii demne de urmărit, dar nereuşind încă să devină un nume foarte important în indie-ul american.

What Made Milwaukee Famous – Almost Always Never

Tot timpul am avut o fascinaţie pentru muzica din jocurile vechi (PC sau consolă), care avea farmecului ei aparte, în ciuda resurselor tehnice foarte limitata. Văd că este un fel de curent de a amesteca muzica de pe Nintendo-uri vechi cu altceva, scoţienii de la (nume imposibil de găsit pe Google) amestecând această muzică 8bit cu un fel de pop-punk sau emo.

– Twin Chevron Action Flash

Foto: Peter Ellenby

Sholi e o formaţie fondată de un inginer iraniano-american, care se ocupa şi cu studiul semnalelor electrice din creier, ceea ce se vede în unele din versurile lor. Muzica sună destul de ingineresc, albumul de debut apărând luna trecută.

Sholi – All That We Can See

Foto: Daniel Perlaky

Acum vreo 2 articole scriam de mult prea desele comparaţii cu Arcade Fire, care se întâmplă a fi una dintre formaţiile mele preferate (de fapt, cred că formaţia preferată) şi unul dintre motivele pentru care am început acest blog. Fanfarlo e o formaţie care chiar merită să fie comparată cu Arcade Fire, păstrând desigur proporţiile. Fiind fondată acum vreo 2-3 ani de un suedez stabilit la Londra, Fanfarlo a reuşit să scoată unul dintre cele mai bune albume de debut din acest an, despre ei mai scriind de bine şi cei de la Babylon Noise.

Fanfarlo – I’m a Pilot

Foto: J. Lund

Marissa Nadler este din Boston şi descrie muzica sa ca fiind dream-folk, eu înţelegând că e la bază folk, cu influenţe de ambient şi shoegaze, acompaniat de o voce adânc scufundată în reverb, ceea ce îi dă un hipnotism aparte.

Marissa Nadler – River of Dirt