Posibila relansare a blog-ului e amânată până cândva la începutul lui septembrie. Luna aceasta am avut prea mult de lucru şi prea puţin timp liber şi chef ca să scriu ceva, deşi am adunat nişte muzică despre care merită să scriu. Închei acest articol cu o dedicaţie specială pentru cineva, care e un fel de parodie după “Yellow” de la Coldplay:

Fuck all the stars
They never shine for you
And everything that you do
Is bringing me sorrow

I came along
Fucked up this song for you
And all the things you do
And it was called “Sorrow”

So then I took my drink
Oh what a thing to have done
And it was all sorrow

My skin
Oh yeah, my skin and bones
Turn into something so rotten
You know, you know I loved you so
You know I loved you so

I swam across
I drank across for you
Oh what a thing to do
Cos it was all sorrow

I drank some wine
A lot of wine for you
Oh what a thing to do
And it was all sorrow

My skin
Oh yeah my skin and bones
Turn into something so rotten
And you know for you
I’d drink myself dry for you
I’d drink myself dry

It’s true, they never shine for you
They never shine for you
They never shine for
They never shine for you
They never shine for you
They never shine

Fuck all the stars
The never shine for you
And all the things that you do…

Scala and Kolacny Brothers – Yellow (Coldplay Cover)

Da, ştiu, mai am blog, dar în ultimul timp n-am avut timp sau dispoziţia de a scrie ceva aici, în mare parte pentru că mi-am dedicat scrisul ştiinţei şi m-am chinuit să termin nişte articole pentru o conferinţă şi am avut o grămadă de lucru, în mică parte pentru că am găsit metode mai interesante de pierdut timpul. În următoarele 2-3 săptămâni e posibil să revin la o frecvenţă mai normală de articole şi să termin de pus muzica finlandeză pe care trebuia să o pun în mai, cover-urile care trebuiau să vină pe iunie şi iulie, cât şi să mai scriu despre ce muzică nouă am mai ascultat, asta în caz că mai interesează pe cineva.

Dragobetele este o sărbătoare pentru cei prea snobi ca să sărbătorească Valentine’s Day şi prea disperaţi ca să nu sărbătorească nimic. Şi cum toţi ştiţi bancul cu iarba, iar apoi cel cu fânul, care tot e un fel de iarba, la fel e şi cu Dragobetele, care e tot un fel de Valentine’s, nou motiv de SEO spam cu Mesaj de Dragobete, declaraţie de dragoste, SMS de Dragobete, Dragobete, urare de dragoste, propunerea mea de SMS fiind “Te iubesc mai mult decât iubeşte Vasile băutura!”. În sprijinul acestui mesaj şi a sărbătorii de Dragobete am scris (de Sf. Valentin) şi o declaraţie de dragoste, care se vede mai jos, şi am făcut (adică am furat o poză de pe net şi i-am pus nişte text, că n-am avut o sticlă ca lumea pe care să o pozez, mulţumesc National Oceanic and Athmospheric Administration) şi un poster promoţional, care se vede mai sus. Să vă bucuraţi că nu am scris partea a doua a declaraţiei, care ieşea infinit mai obscenă şi care se chema “Te iubesc mai mult decât iubeşte Maricica p***!”, dar, cine ştie, poate la anul o să o scriu. Deci declaraţia reciclată e:

Am un vecin pe care îl cheamă Vasile. Nu-l ştii, stă în garsoniera de vizavi, deşi s-ar putea să te fi întâlnit întâmplător cu el şi mai mult ca sigur s-ar putea ca el să fi încercat să-ţi pună mâna pe fund atunci când îmi băteai la uşă. Nu-l ştii, deşi, dacă ai fi văzut tristeţea din ochii lui, l-ai fi ţinut sigur minte. În fiecare dimineaţă, Vasile e primul client la birtul lui nea Dumitru, iar seara e ultimul care pleacă. Când are bani puţin, mai ales în săptămâna de înainte să îi vină pensia pe caz de boală, Vasile îşi cumpără o sticlă de vodcă din aia ieftină şi bea singur până la miezul nopţii. În unele zile l-am văzut şi măturând în faţa blocului pentru nişte bani în plus de băutură de la un vecin care stă la etajul 3. În alte zile l-am văzut pe Vasile intrând în apartament la mine pentru că era prea beat şi nu mai ţinea minte unde locuia. De atunci încui uşa încă de pe la ora 8. Dar Vasile n-a fost tot timpul aşa. Au fost vremuri în care ar fi făcut orice pentru nişte ochi verzi şi o pereche de sâni. Lucra la o fabrică şi aşa a cunoscut-o pe Maricica, care era contabilă acolo. Aşa au apărut Marcel, Ionela şi Bobi. Dallas de abia apăruse şi era atunci la modă. Timpul a trecut, Maricica s-a îngrăşat şi a început să-l înşele cu Emilian de la 3, copii au crescut, fabrica a fost privatizată şi a dat faliment, iar Vasile lucra cu ziua la câte un patron. Maricica îşi găsise un serviciu mai bun, făcea contabilitatea pentru unul dintre patronii care îl mai chemau pe Vasile şi de multe ori stătea peste program. Spre deosebire de atunci când Maricica îl înşela cu Emilian, Vasile începu să bănuiască ceva, mai ales că Maricica părea tot mai distantă şi vorbea tot mai puţin cu el, iar de sex nici măcar nu se punea problema. Se trăia prost, Vasile rămânea tot mai mult timp pe acasă, copii erau deja mari, unii plecaseră să-şi facă un rost în altă parte, dar Vasile începuse să fie fericit. Întâi era fericit o oră, două, mai târziu era fericit până după amiaza, iar câteodată era fericit toată ziua. Descoperise băutura. Dimineţile erau cele mai triste, mai ales atunci când se trezea târziu, iar jumătatea cealaltă de pat era goală şi rece, Maricica era la serviciu şi capul îl durea îngrozitor. Atunci când l-a văzut pe tatăl său vomitând pe covorul persan nou chiar după ce o dăduse pe mama sa cu capul de muchia mesei, Vasile s-a jurat că nu o să pună în viaţa lui gura pe băutură, dar viaţa l-a ajuns din urmă şi n-a venit cu mâna goală. Venise cu o sticlă de “Săniuţa” şi un pahar mare doar pentru Vasile. Maricica văzuse sticlele goale ale lui Vasile, luase şi bătaie de vreo două ori, iar Vasile vedea acum în sticla de băutură ce văzuse cu mulţi ani în urmă în acei ochi verzi: dragostea. Maricica văzuse şi ea dragostea în mai multe poziţii în timpul multelor ore suplimentare de la Valentin la firmă, aşa că divorţă şi se căsători cu el. Copii erau la casele lor, iar Vasile nu prea mai avea bani, aşa că vându apartamentul de la 2 şi cumpără garsoniera de vizavi de mine. A fost o afacere foarte bună pentru el, a băut ani buni din banii din diferenţă. Câteodată se mai îmbăta cu Georgeta, pe care o cunoscuse în crâşma lui nea Dumitru, dar se despărţi de ea atunci când anii şi alcoolul l-au ajuns din urmă şi n-au venit cu mâna goală, dar Vasile nu mai putea să aibă o erecţie. Veniseră cu o sticlă de vodcă şi cu un pahar mic doar pentru Vasile. El era fericit însă pentru că încă mai vedea dragostea când se uita pe gâtul sticlei şi înăuntru nu era gol. Într-o noapte m-am întors de la un chef şi l-am văzut adormit pe scări, ţinând în braţe o sticlă de băutură. Părea fericit, avea un zâmbet larg şi o ţinea parcă ar fi avut în braţe cel mai de preţ odor, dar mirosea a urină. I-am luat sticla, am luat o gură şi, cu grijă, am pus-o la loc. Eram şi eu fericit pentru că în seara aceea te cunoscusem pe tine. Am adormit apoi cu gândul la tine şi la faptul că eu şi cu Vasile suntem amândoi fericiţi pentru că amândoi am găsit ce căutam în viaţă. Vasile a găsit alcoolul şi eu te-am găsit pe tine şi asta mă face mai bun. Vasile iubeşte băutura la fel de mult cum te iubesc eu pe tine. De fapt, de ce să te mint? Tu eşti viaţa mea. Te iubesc mai mult decât iubeşte Vasile băutura!

Şi, în acelaşi spirit de reciclare, la fel rămâne şi melodia de mai jos.

Those Dancing Days – I Know Where You Live

Mi se pare de prost gust să importăm sărbători de la alţii, dar, dacă sunt o scuză ca să petrec sau chiar să-mi redeclar sentimentele pentru cineva, mai închid ochii. Cel puţin nu sărbătoresc Thanksgiving sau 4 iulie pentru că numai retarzii şi americanii sărbătoresc  în România Thanksgiving sau 4 iulie, excluşi fiind cei care văd în asta o nouă scuză de a se face muci. Câteodată îmi pare rău că nu am un blog personal şi nu pot să separ muzica de aberaţiile pe care le gândesc şi le scriu, dar de obicei nu-mi pasă şi găsesc metode de a integra toate prostiile nelegate de muzică pe care le gândesc în articolele despre muzică. Una dintre aceste aberaţii mi-a fost inspirată de spiritul adevărat a sărbătorii importate de azi, adică Sf. Valentin, motiv de a face un SEO spam cu Mesaj de Sf. Valentin, declaraţie de dragoste, SMS de Sf. Valentin, Valentine’s Day, urare de dragoste, propunerea mea de SMS fiind “Te iubesc mai mult decât iubeşte Vasile băutura!”. În sprijinul acestui mesaj şi a sărbătorii de Valentine’s Day am scris şi o declaraţie de dragoste, care se vede mai jos, şi am făcut (adică am furat o poză de pe net şi i-am pus nişte text, că n-am avut o sticlă ca lumea pe care să o pozez, mulţumesc National Oceanic and Athmospheric Administration) şi un poster promoţional, care se vede mai sus.

Am un vecin pe care îl cheamă Vasile. Nu-l ştii, stă în garsoniera de vizavi, deşi s-ar putea să te fi întâlnit întâmplător cu el şi mai mult ca sigur s-ar putea ca el să fi încercat să-ţi pună mâna pe fund atunci când îmi băteai la uşă. Nu-l ştii, deşi, dacă ai fi văzut tristeţea din ochii lui, l-ai fi ţinut sigur minte. În fiecare dimineaţă, Vasile e primul client la birtul lui nea Dumitru, iar seara e ultimul care pleacă. Când are bani puţin, mai ales în săptămâna de înainte să îi vină pensia pe caz de boală, Vasile îşi cumpără o sticlă de vodcă din aia ieftină şi bea singur până la miezul nopţii. În unele zile l-am văzut şi măturând în faţa blocului pentru nişte bani în plus de băutură de la un vecin care stă la etajul 3. În alte zile l-am văzut pe Vasile intrând în apartament la mine pentru că era prea beat şi nu mai ţinea minte unde locuia. De atunci încui uşa încă de pe la ora 8. Dar Vasile n-a fost tot timpul aşa. Au fost vremuri în care ar fi făcut orice pentru nişte ochi verzi şi o pereche de sâni. Lucra la o fabrică şi aşa a cunoscut-o pe Maricica, care era contabilă acolo. Aşa au apărut Marcel, Ionela şi Bobi. Dallas de abia apăruse şi era atunci la modă. Timpul a trecut, Maricica s-a îngrăşat şi a început să-l înşele cu Emilian de la 3, copii au crescut, fabrica a fost privatizată şi a dat faliment, iar Vasile lucra cu ziua la câte un patron. Maricica îşi găsise un serviciu mai bun, făcea contabilitatea pentru unul dintre patronii care îl mai chemau pe Vasile şi de multe ori stătea peste program. Spre deosebire de atunci când Maricica îl înşela cu Emilian, Vasile începu să bănuiască ceva, mai ales că Maricica părea tot mai distantă şi vorbea tot mai puţin cu el, iar de sex nici măcar nu se punea problema. Se trăia prost, Vasile rămânea tot mai mult timp pe acasă, copii erau deja mari, unii plecaseră să-şi facă un rost în altă parte, dar Vasile începuse să fie fericit. Întâi era fericit o oră, două, mai târziu era fericit până după amiaza, iar câteodată era fericit toată ziua. Descoperise băutura. Dimineţile erau cele mai triste, mai ales atunci când se trezea târziu, iar jumătatea cealaltă de pat era goală şi rece, Maricica era la serviciu şi capul îl durea îngrozitor. Atunci când l-a văzut pe tatăl său vomitând pe covorul persan nou chiar după ce o dăduse pe mama sa cu capul de muchia mesei, Vasile s-a jurat că nu o să pună în viaţa lui gura pe băutură, dar viaţa l-a ajuns din urmă şi n-a venit cu mâna goală. Venise cu o sticlă de “Săniuţa” şi un pahar mare doar pentru Vasile. Maricica văzuse sticlele goale ale lui Vasile, luase şi bătaie de vreo două ori, iar Vasile vedea acum în sticla de băutură ce văzuse cu mulţi ani în urmă în acei ochi verzi: dragostea. Maricica văzuse şi ea dragostea în mai multe poziţii în timpul multelor ore suplimentare de la Valentin la firmă, aşa că divorţă şi se căsători cu el. Copii erau la casele lor, iar Vasile nu prea mai avea bani, aşa că vându apartamentul de la 2 şi cumpără garsoniera de vizavi de mine. A fost o afacere foarte bună pentru el, a băut ani buni din banii din diferenţă. Câteodată se mai îmbăta cu Georgeta, pe care o cunoscuse în crâşma lui nea Dumitru, dar se despărţi de ea atunci când anii şi alcoolul l-au ajuns din urmă şi n-au venit cu mâna goală, dar Vasile nu mai putea să aibă o erecţie. Veniseră cu o sticlă de vodcă şi cu un pahar mic doar pentru Vasile. El era fericit însă pentru că încă mai vedea dragostea când se uita pe gâtul sticlei şi înăuntru nu era gol. Într-o noapte m-am întors de la un chef şi l-am văzut adormit pe scări, ţinând în braţe o sticlă de băutură. Părea fericit, avea un zâmbet larg şi o ţinea parcă ar fi avut în braţe cel mai de preţ odor, dar mirosea a urină. I-am luat sticla, am luat o gură şi, cu grijă, am pus-o la loc. Eram şi eu fericit pentru că în seara aceea te cunoscusem pe tine. Am adormit apoi cu gândul la tine şi la faptul că eu şi cu Vasile suntem amândoi fericiţi pentru că amândoi am găsit ce căutam în viaţă. Vasile a găsit alcoolul şi eu te-am găsit pe tine şi asta mă face mai bun. Vasile iubeşte băutura la fel de mult cum te iubesc eu pe tine. De fapt, de ce să te mint? Tu eşti viaţa mea. Te iubesc mai mult decât iubeşte Vasile băutura!

Revenind la lucruri mai serioase, vă las cu o melodie în spiritul zilei, cântată de nişte fete cât de cât frumoase şi care e o declaraţie de prietenie/iubire destul de frumoasă, având şi o tentă retro. “I would make you the best mixtape in the recorder!”.

Those Dancing Days – I Know Where You Live

PS: Poate nu e destul de clar, dar tot textul cu Vasile eu l-am scris, nu l-am luat de nicăieri.

Aşa cum obişnuiesc de vreo 2 ani, după ce fac topul celor mai bune albumele ale anului precedent scriu nişte adânci cugetări cu rolul de concluzii. Anul ăsta nu e aşa de diferit, aşa că încep să spun că, pe plan personal, 2008 a fost un an deosebit, în sensul că am am terminat o facultate şi am ajuns inginer doctorand şi în sensul că 8 luni le-am petrecut în ţara renilor, ciocolatei Fazer, a salmiakki-ului şi a vodcii Finlandia, deci Finlanda. De asemenea, de multe ori am găsit alte lucruri mai bune de făcut decât să scriu pe blog, ceea ce mi-a dat serioase gânduri să îl închid. Deocamdată nu e cazul, încă sunt mulţumit că nu tratez bloggingul ca o obligaţie şi scriu când am timp sau chef, ceea ce îmi aduce puţini cititori şi asta nu îmi pasă. Încă mă mai întreb de ce nu fac chestiile astea recapitulative şi meditative în luna decembrie, când restul lumii face aşa.

Muzical vorbind, 2008 mi s-a părut un an aşa şi aşa, dar n-am mai urmărit ce se întâmplă cu atenţia din alţi ani. În primul rând mi-a plăcut că 2008 a însemnat un fel de revenirea în formă a giganţilor, în sensul că Metallica a scos în sfârşit un album bun, Sigur Ros şi Portishead la fel, R.E.M. a scos ceva decent, la fel şi Weezer, Oasis, chiar AC/DC, chiar dacă ei cântă aceeaşi chestie de prin anii ‘80 şi încă vreo 2-3 clasici de care am uitat acum. Până şi albumul lui Axl Rose mi s-a părut genial când l-am ascultat într-o dimineaţă, după o noapte de beţie, dar asta e ceva subiectiv. Pe scena indie nu s-au întâmplat prea multe lucruri ieşite din comun, cum n-am urmărit totul aşa de atent, nu pot să scriu decât că a fost un an nu prea strălucit, dar decent, cu o suficiente melodii bune şi cu destule albume OK. Interesant e că din topul meu de mai jos, primele 5 sunt debuturi, iar per total sunt 8 debuturi şi un semidebut (Amanda Palmer).

01 – Vampire Weekend – Vampire Weekend
02 – Los Campesinos! – Hold On Now, Youngster/We are Beautiful, We are Doomed
03 – Fleet Foxes – Fleet Foxes
04 – MGMT – Oracular Spectacular
05 – Black Kids – Partie Traumatic
06 – Amanda Palmer – Who Killed Amanda Palmer?
07 – M83 – Saturdays=Youth
08 – Frightened Rabbit – The Midnight Organ Fight
09 – Death Cab for Cutie – Narrow Stairs
10 – TV on the Radio – Dear Science,
11 – Glasvegas – Glasvegas
12 – Wolf Parade – At Mount Zoomer
13 – Cut Copy – In Ghost Colours
14 – The Last Shadow Puppets – The Age of Understatement
15 – Dan Le Sac vs. Scroobius Pip – Angles
16 – The Raconteurs – Consolers of the Lonely

La voi în ţară (:P) 2008 a fost un an în care lucrurile au continuat să se mişte, în sensul că, din câte ştiu, The Pixels au scos album, The Amsterdams şi Israel Lights EP şi cei de la Sunete şi-a continuat concursul Manifest Yourself cu proiectul Fabrica de Muzică, sau ceva de genul ăsta, o idee execelentă de a produce albume indie, eu având doar cel de la The Mushroom Story, care îmi place foarte mult. E bine şi că tot mai multe formaţii vin la noi şi că existe destule festivaluri, eu ratându-le pe toate, dar mergând la unul în Finlanda. Prin rock-ul de mainstream nu am nici cea mai mică idee ce s-a întâmplat, probabil cei de la Iris au mai scos încă odată albumul lor de adio sau vreun Best Of şi cei de la Cargo au mai scos o balada/manea rock sau ceva de genul ăsta. Nu mai fac, ca în alţi ani, un top de albume româneşti, deoarece în afară de cel de la The Pixels şi cel de la The Mushroom Story nu mai ştiu ce a apărut, aşa că vă doresc un “bounce like a bunny” şi vă las cu The Mushroom Story.

The Mushroom Story – Dancing Shoes

Pentru că o dată pe an e ziua mea şi o dată în viaţă fac 25 de ani, ţin să îmi urez şi eu, pe lângă alţii, “La mulţi ani!” şi să pun aici una dintre melodiile mele preferate de la formaţia mea preferată. Mâine s-ar putea să urmeze un post în care înjur pe patronul unui anumit bar din Iaşi la care am făcut rezervare să mă îmbăt şi eu ca porcul cu nişte prieteni si care m-a sunat cu vreo 2 ore înainte să-mi spună că nu mai are locuri.

Arcade Fire – Rebellion (Lies)

Foto: http://whokilledamandapalmer.com

Încep acest post într-o notă mai personală. Ştiu, iar nu am mai scris nimic de vreo câteva zile. Ce nu ştiţi e că am deja cele 16 melodii de pe luna asta pregătite. Ce nu ştiu e dacă am timp să scriu câte un articol pentru fiecare. Ce ştiţi e că am scris un articol acum aproape vreo lună în care spuneam că părăsesc definitiv Finlanda ca să mă fac masterand, urban şi sclav corporatist în România. Ce ştiu sigur, e că nu e aşa. Ce nu ştiţi e că, de la acel post, s-au întâmplat multe şi am devenit între timp doctorand al universităţii ieşene unde am studiat până acum, în cotutelă cu universitatea finlandeză la care am fost în ultimele 6 luni, deci nu am părăsit de tot nici Finlanda, nici nu am rămas definitiv în România. Ce nu ştiu exact e de ce nu am ales să lucrez în industria IT şi să mă fac sclav corporatist, iar după un timp să ajung să am mica mea corporaţie şi am ales să mă fac om de ştiinţă (probabil că mi-a fost frică să nu găsesc un loc de muncă decent şi am mers pe ce era mai uşor de obţinut). Ce ştiţi exact e că nu vă pasă deloc de ce am scris până acum, dar aici e un blog şi trebuie să suportaţi şi articole personale ca acesta. Ce ştiu aproape sigur e că în următorii cel puţin 3 ani, cât mai sunt doctorand, blogul acesta mai are şanse să trăiască.

Revenind la muzică, acest post coincide şi cu piesa mea preferată de pe selecţia de luna asta, proaspăt apărută pe un album lansat tot în această lună, album care aparţine unei Dresden Doll, Amanda Palmer. “Who Killed Amanda Palmer” a fost unul dintre cele mai anticipate albume indie ale acestui an, fiind înregistrat cu larga colaborare al lui Ben Folds şi apărând împreună cu o carte şi nişte videoclipuri. Deşi majoritatea albumului e formată din piese mai lente sau mai ciudate, “Oasis”, prin antiteză, se integrează foarte bine în album, iar versurile, ironia şi melodia veselă îmi plac la nebunie. Şi da, piesa nu e despre o oază, ci are legătură cu trupa Oasis, care aduce soarele şi pe strada unei tinere ghinioniste doar răspunzând la o scrisoare. Şi da, sunt piese mai bune pe “Who Killed Amanda Palmer”, însăşi Amanda a considerat-o cam prostuţă şi a inclus-o pe album doar la insistenţele lui Ben Folds, dar asta îmi place mie cel mai mult în acest moment.

Amanda Palmer – Oasis

Eu sunt în vacanţă şi, deşi Mădălina a scris vreo 2 drafturi despre Peninsula, nu voi mai publica nimic până săptămâna viitoare când mă întorc din vacanţă. Îmi cer scuze pentru lipsa de timp şi de avânt şi îi salut şi pe fanii trupei Highlight, care nu pot să înţeleagă o glumă.

Al vostru,
Andrei

Da, ştiu, n-am mai scris de mult nici n-am mai pus muzică pe blog, dar, în afară starea de plictiseală şi oarece depresie pe care am avut-o în ultimul timp, în afară de muncă, un alt motiv e că am fost la Ilosaarirock 2008, unul dintre cele mai populare festivaluri din Finlanda, care se întâmplă să fie la 100 de metri de locul unde lucrez. Am făcut o grămadă de poze, de fapt 400, dintre care măcar jumătate sunt rateuri şi am să scriu nişte articole cu privire la asta. Până atunci, vă las cu un teaser:

Din păcate, nu am idee ce. Ideea e că mi-au dispărut cam toate articolele, noroc că am backup la baza de date şi poate îmi dau seama ce se întâmplă. Dacă a făcut cineva intenţionat asta, rog să se identifice ca să îi acord mulţumirile de rigoare şi recunoştiinţa eternă.

Later edit: S-a rezolvat cu baza de date, habar nu am ce avea şi habar nu am de ce nu afişa niciun articol.